Fe-martie si netraitele vacante

21 02 2011

Iarna asta mi-a trecut prin extremitati: degetele de la maini, cele de la picioare, varful nasului (care nu are legatura cu lungul nasului). Si prin suflet, locul unde adapostesc patru anotimpuri pe an, nu stiu de ce, pentru ca de fiecare data ele se razbuna pe mine si ma imbatranesc, fara exceptie, cu cate un an. Am simtit-o fara zapezi adanci si albe, numai bune de tavalit geci colorate, fara geruri aprige care sa strige “e Ianuarie, infofoleste-te!”, fara aroma de brad, pentru ca de Craciun n-am stat langa pomul traditional, l-am lasat sa petreaca singur, desi tind sa cred ca Mosul a venit si pe la el, oferindu-i cadou o mangaiere pe acele infiorate. Iarna asta a trecut mai repede ca altele. Ce daca oficial e inca iarna ? Eu o simt dusa, timp pierdut…in metrouri, la cozi, telefoane, reclame televizate… Si, totusi, iarna asta a avut rostul ei. Din putinele-i zapezi mi-am dezghetat ninsul liber-arbitru. Si, cu el in palme, casant dar pulsand, am decis ca nu e niciodata tarziu sa afli ce vrei, nu e niciodata devreme sa schimbi. Asa ca am sa schimb complet televizorul cu cartile, timpul petrecut stergand praful cu momente de contemplat rasaritul sau doar norii, week-endurile printre oale de mancare cu iesiri verzi in parc. Vacantele visate cu vacante adevarate. Poate nu in locul pe care l-am culcat pe perna, poate nu pentru atat timp cat i-ar placea sufletului meu, dar, macar, departe de uratul din jur, care se strange peste trupuri, in timp ce frumosul devine din ce in ce mai indepartat, de abia il mai pot ajunge cu varfurile degetelor, dornice sa simta, sa pipaie, sa recunoasca viata.


Acțiuni

informatie

Lasă un răspuns

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Schimbă )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Schimbă )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Schimbă )

Connecting to %s




Follow

Get every new post delivered to your Inbox.